Pediatrii infecţionişti: Numărul de bolnavi cu varicelă s-a triplat în comparaţie cu anii de până la pandemie
Medicii descoperă tot mai multe efecte post-COVID. Pediatrii infecţionişti susţin că numărul de bolnavi cu varicelă s-a triplat în comparaţie cu anii de până la pandemie. Mai mult, majoritatea dezvoltă forme grave şi, în ultimele zile de boală, virusul atacă direct creierul.
Potrivit medicilor, de vină ar fi imunitatea slăbită a copiilor după infecţia cu noul coronavirus. Fenomenul cu toate efectele post-COVID a devenit subiect de studiu amplu în ţara noastră.
Alina Spătaru, în vârstă de 37 de ani, se află la spital cu fiica sa de nouă luni, bolnavă de varicelă. Micuţa a fost internată la Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii din Capitală după câteva zile de febră de cel puţin 38,5 grade. La trei zile de la apariţia varicelei, ficatul copilului deja era intoxicat.
"A făcut varicelă de două ori (fiul mijlociu) nu ştiam că poate fi şi aşa ceva. La distanţă de două luni, el are cinci anişori şi iată când a făcut a doua oară fetiţa s-a infectat de la el.", a povestit Alina Spătaru.
Femeia povesteşte că fiul mijlociu al ei a fost bolnav de varicelă pentru prima dată acum patru luni, iar în ambele cazuri a trecut uşor prin boală, în comparaţie cu sora sa de nouă luni, care suferă de o formă complicată.
Femeia îşi explică această diferenţă prin faptul că a avut coronavirus când era însărcinată cu fiica sa cea mică. Medicii afirmă că sunt internaţi tot mai mulţi copii cu varicelă în stare gravă, majoritatea fiind anterior infectaţi cu noul coronavirus.
"Două săptămâni în urmă am avut o fetiţă cu varicelă cu complicaţie de encefalită, perioada cât au fost erupţiile mama a fost la medicul de familie, a tratat-o acasă, dar la 7 zi de boală copilul se juca în curte şi mama l-a găsit fără cunoştinţă. Posibil perioada post covid a influenţat cumva imunitatea copiilor.", a spus DIANA PRUNEANU, medic infecţionist Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii.
Copila avea creierul atacat de infecţie, a fost adusă la terapie intensivă şi, din fericire, a fost salvată.
Alte complicaţii frecvente la pacienţii cu varicelă sunt pneumonia,infectarea sângelui sau a pielii, sistemul nervos afectat, care se manifestă prin tremur şi mers dereglat.
"Mai sunt complicaţii nespecifice, cum ar fi suprainfectarea erupţiilor, vezicolele se infectează cu streptococ sau cu stafilococ.", a explicat DIANA PRUNEANU, medic infecţionist Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii.
Medicii sunt alarmaţi din cauza că astfel de cazuri grave au ajuns la ordinea zilei în spitale, în timp ce până la pandemie ele erau excepţii.
"Dacă luăm perioada înainte de covid şi după, anii 2016-2017 adică înainte de pandemie perioada martie, aprilie, mai atunci aveam 9, 16, 4 cazuri de varicelă la copii, acum în 2021-2022 tot aceste luni se observă o creştere vădită, 36, 40, 32 de cazuri de copii cu varicelă.", a precizat DIANA PRUNEANU.
Pediatrii infecţionişti susţin că cercetează agravarea formelor de varicelă la copii şi că vor publica rezultatele studiului, la toamnă. Până atunci medicii le recomandă părinţilor să includă în meniul copiilor cât mai multe fructe şi legume, pentru întărirea sistemului imunitar.