Pediatrul Mihai Stratulat trece prin momente dificile. Acesta a suportat recent o intervenție chirurgicală și, deocamdată, nu-și poate relua activitatea.
Anunțul a fost făcut de către instituția unde activează doctorul.
”Din păcate, starea de sănătate a Dlui. Dr. Stratulat Mihai s-a agravat în pofida tratamentului medicamentos, care aparent își făcea afectu.
Neurochirurgul analizând RMN-ul si starea de sănătate a decis intervenție chirurgicală de urgență, iar apoi o să urmeze si o perioada de recuperare”, se arată în postarea instituției medicale, al cărui fondator este Mihai Stratulat.
Anterior, doctorul a anunțat pe pagina sa de Facebook, că a rămas imobilizat în scaunul cu rotile în timpul vacanței. Mihai Stratulat nu a precizat ce anume s-a întâmplat, dar din pozele postate reiese că medicul ar fi suferi un accident în timp ce se afla într-o barca gonflabilă.