Pelerinaj de amploare la Londra. Coada la sicriul reginei se întinde pe o distanță de 8 km (VIDEO)
48 de ore şi 16 kilometri. Acesta este timpul de aşteptare şi distanţa care trebuie să fie parcursă de cei care stau la coadă în aceste zile pentru a-i aduce un ultim omagiu reginei Elisabeta a II-a. Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi să ajungă în clădirea Parlamentului de la Londra unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al suveranei britanice.
La Westminster Hall, oamenii trec pe lângă sicriul monarhului britanic așezați pe două coloane, pentru a trece de ambele părți ale catafalcului. Nimeni nu are voie să se oprească mai mult de câteva secunde, iar la intrarea în clădirea istorică, oamenii trec prin controale stricte de securitate.
Filmarea, fotografierea și utilizarea telefoanelor mobile sau a altor dispozitive este stric interzisă în interiorul Palatului.
VOX
"Când ajungi în interior este absolut extraordinar. Acum am ieşit de acolo în lacrimi."
VOX
"A fost foarte frumos. Nu am cuvinte. A fost pur şi simplu foarte frumos şi emoţionant."
VOX
"Atât de frumos a fost să pot să-mi iau rămas bun. A fost o inspiraţie pentru toată lumea."
Printre cei care au stat la coadă pentru a-i aduce omagiu reginei a fost şi Theresa May, fostul premier britanic.
AMB
În Londra, de-a lungul Tamisei, coloana este de kilometri. Unii pelerinii au început să îşi ocupe locurile la coada încă din noaptea de luni spre marţi. Aceştia au așteptat peste noapte, în frig și ploaie, doar ca să prindă un loc mai în față. Oamenii și-au adus mâncare, saci de dormit sau corturi.
VOX
"Am fost în armată timp de 28 de ani. Am aşteptat deja mai bine de jumătate de zi pentru a-i duce un omagiu reginei. Cred că este un sacrificiu foarte mic comparativ cu cei 70 de ani care i-a dedicat pentru ţară."
VOX
"Mama a iubit-o foarte mult pe regină. Din păcate s-a stins din viaţă în urmă cu câţiva ani. Totodată, am avut ocazia să o întâlnesc pe regină de patru ori. M-am gândit că ar fi frumos să vin. Am venit mai devreme deoarece se aşteaptă ca rândul să fie uriaş mai târziu."
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Elisabeta a II-a a fost transportat marți seară din Edinburgh la Londra cu un avion al Forțelor Aeriene Regale. Potrivit CNN, acesta a devenit cel mai urmărit zbor înregistrat vreodată, doborând recordul stabilit de aeronava care a adus-o pe Nancy Pelosi în Taiwan. Potrivit site-ului Flightradar24, aproximativ cinci milioane de oameni au urmărit online aeronava. Jurnaliştii americani susţin că cifra este una istorică și doboară recordul anterior, atins chiar luna trecută în timpul vizitei lui Nancy Pelosi, în Taiwan. Călătoria preşedintelui Camerei Reprezentanţilor a SUA cu avionul către Taipei a fost urmărită de aproximativ 2,9 milioane de oameni. Regatul Unit își poate lua rămas bun de la regina Elisabeta a II-a până luni, 19 septembrie, când au loc funeraliile de stat ale monarhului britanic.