Pelicula "The Hobbit: The Desolation of Smaug" îşi menţine poziţia de lider în box office
Pelicula "The Hobbit: The Desolation of Smaug" îşi menţine poziţia de lider în box office-ul nord-american. Producţia cinematografică a reuşit să adune în weekend-ul trecut 31,5 milioane de dolari din vânzarea biletelor.
"The Hobbit: The Desolation of Smaug" continuă povestea aventurilor prin care trec hobbitul Bilbo Baggins, Vrăjitorul Gandalf şi cei 13 gnomi în călătoria lor plină de neprevăzut la capatul căreia vor încerca să recucerească Regatul pierdut al gnomilor.
În ciuda promovării masive, filmu "Anchorman" nu a reuşit să detroneze liderul clasamentului. Pelicula a debutat pe locul doi, cu încasări de 26,8 milioane de dolari. Locul trei este ocupat de pelicula animată "Frozen", care a adunat 19,2 milioane de dolari.
Lungmetrajul "American Hustle", care are drept subiect corupţia publică din Statele Unite din anii 1970-1980, a aterizat pe locul patru. Asta după ce a strâns 19,1 milioane de dolari din vânzarea biletelor.
Iar producţia "Saving Mr. Banks" a generat încasări de 9,3 milioane de dolari şi s-a clasat pe poziţia a cincea.
- Filmul "Catching Fire" ocupă primul loc în box office-ul nord-american, a doua săptămână consecutiv
- Desenul animat "Frozen" a cucerit inimile cinefililor: Încasări de 32 milioane de dolari în a doua săptămână de la lansare
- Pelicula "The Hobbit: The Desolation of Smaug" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american