Pelicula "Thor" îşi menţine poziţia de lider în box office-ul nord-american
"Thor", al doilea film din această serie, îşi menţine poziţia de lider în box office-ul nord-american. Pelicula a reuşit să încaseze weekend-ul trecut peste 38 de milioane de dolari din vânzarea biletelor.
Pelicula "Thor: The Dark World" prezintă aventurile fiului regelui Odin, care luptă pentru a reinstaura ordinea în cosmos. Producţia cinematografică îi are în rolurile principale pe Chris Hemsworth şi Natalie Portman. "Thor" a reuşit să devanseze pelicula "The Best Man Holiday", care a debutat weekend-ul trecut în SUA şi Canada. Filmul a încasat 30,6 milioane de dolari.
Iar "Las Vegas" a urcat o poziţie şi este pe locul trei în box office. Pelicula are în distribuţie actori celebri, precum Robert De Niro, Michael Douglas, Morgan Freeman şi Kevin Kline.
Filmul animat "Free Birds" este cu un loc mai jos decât săptămâna trecută. Comedia a avut încasări de 8,3 milioane de dolari. Top cinci este completat de producţia "Jackass Presents: Bad Grandpa", cu încasări de 7,7 milioane de dolari.