PENALITĂŢI de milioane! Mai multe companii de construcţie a drumurilor au devenit datoare statului
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor urmează să încaseze penalităţi de 4,2 milioane de euro de la mai multe companii de construcţie a drumurilor. Motivul este efectuarea cu întârziere a lucrărilor de reabilitare a traseelor.
Aproximativ jumătate din această sumă va fi alocată pentru reparaţia drumurilor locale şi regionale.
"Noi suntem pentru varianta scurtă, dar studiile de fezabilitate şi proiectarea ne va arăta lungimea exactă şi care va fi şi costul. Pregătim acum o licitaţie pentru efectuarea proiectărilor pentru încă 500 de kilometri de drum. Drumurile care urmează să fie selectate trebuie să fie cu o implicare socială majoră, drumurile către şcoli, drumurile către spitale, între localităţi. Aş vrea să menţionez că finanţarea lucrărilor de proiectare se efectuează din penalităţile companiilor care nu au îndeplinit la timp lucrările", a explicat ministrul Transporturilor, Vasile Botnari.
Totodată, săptămâna trecută, ministerul a semnat un contract cu o companie de consultanţă din Marea Britanie care urmează să realizeze proiecte de reabilitare şi studii de fezabilitate pentru 500 de kilometri de drum, inclusiv şoseaua de centură a Chişinăului.
Ulterior, proiectele vor fi prezentate Băncii Mondiale pentru obţinerea mijloacelor financiare.