Penalul Fugar Renato Usatii sare în apararea prietenului său Veaceslav Platon (VIDEO)
Renato Usatîi a fost nevoit să-și dea arama pe față. Deși s-a tot opus încercând să amâne "momentul adevărului", i s-a impus să o facă pentru a-și plăti datoriile mai vechi. Vorbim despre faptul că la ultima sa intervenție live i-a luat în mod deschis apărarea raiderului Veaceslav Platon.
Și este cunoscut faptul că nu a făcut-o de bună voie, dar pentru că-i este dator vândut lui Platon, care l-a finanțat toți anii aceștia din bani proveniți din cunoscuta "spălătorie rusească", sau Laundromnat.
După cum arată investigațiile jurnalistice, așa-numita operațiune Laundromat s-a desfășurat în perioada anilor 2010-2014, când au fost spalate peste 20 de miliarde de dolari.
Vă dați seama că o operațiune de așa anvergură necesită pregătiri serioase. Nu în zadar, nitam-nisam Veaceslav Platon decide să devină deputat și în 2009 candidează pe listele Alianței Moldova Noastră, după ce, așa cum a recunsocut chiar el, "a donat" un milion de dolari.
Platon vroia să ajungă în Parlament și la putere ca să poată organiza nestingherit afacerile dubioase. De fapt, este clar că el era un organizator la nivel local, fiind reprezentantul Moscovei în această operațiune. Platon a pus mâna pe o parte din sistemul bancar, și-a creat o rețea coruptă de judecători și a început procesul.
După 2010 Platon nu mai ajunge în Parlament, iar relațiile sale cu guvernarea se răcesc și atunci cercurile criminale și ale serviciilor speciale ruse care organizau Laundromatul au găsit un alt "idiot util" – Renato Usatîi.
Acesta a fost trimis la Chișinău și cine își mai aduce aminte, la scurt timp a fost numit consilier al premierului de atunci Vlad Filat ca să poată "deschide" ușile încuiate. Acest lucru ne face să bănuim că Filat nu doar că a știut de Laundromat, dar l-a și protejat și, în mod sigur, nu gratis.
Între timp, Usatîi primește de la Moscova un alt ordin – să se "întărească" și la nivel politic, fiind constrâns să organizeze un partid. Acest lucru nu era în planurile sale.
El spera să finalizeze operațiunea și să se întoarcă la Moscova unde să trăiască în continuare fără griji și nevoi.
Probabil vă aduceți aminte tentativele stângace ale lui Usatîi de a intra în politică – a încercat să cumpere partidul lui Nicolae Andronic, apoi s-a ascuns sub umbrela lui Emil Ciobu, ca într-un final să-și facă partidul lor.
Toate aceste acțiuni, precum și cheltuielile nesăbuite pe care le avea Usatîi cereau mulți bani, iar "salvarea" venea de la partenerul de Laundromat – Platon. Partidul lui Usatîi a fost exclus în 2014 din campania electorală anume pentru o nouă rată transmisă de Platon.
"Investiția" în Usatîi însă nu s-a răspumpărat. În 2014 acesta nu a intrat în Parlament, la alegerile locale din 2015 a înregistrat rezultate mai mult decât slabe, iar la alegerile prezidențiale s-a văzut care este ratingul partidului. Între timp și Usatîi "s-a răsuflat", a fost nevoit să fugă din țară și e puțin probabil să se poată întoarce în curând și mai devreme sau mai târziu, își va pierde și mandatul de primar.
Iar la viitoarele parlamentare sunt puține șanse ca partidul sau reprezentanți ai săi să intre în Parlament.
Astfel că a venit timpul ca Usatîi să-și achite datoriile față de Platon și patronii de la Moscova, dar bani nu are, de aceea a fost nevoit să achite "în natură". Iar una din misiuni este să-i spele rufele lui Platon pentru a-i crea o imagine mai favorabilă în societate.
Ieșirea de sâmbătă în care îi lua apărarea lui Platon, transformându-l din raiderul Nr1 din CSI în cea mai mare victimă politică a secoului XXI nu este decât o mică parte a datoriei pe care trebuie să o achite.
În mod cert acesta este doar începutul, iar ce va urma în continuare va fi și mai înjositor pentru "balabol", dar nu are de ales.
Deoarece atât el cât și Platon sunt simple marionete în mâinile comanditarilor de la Moscova, după cum recunoaștea indirect chiar el, făcând trimitere la relațiile pe care le are. Cine sunt cei de la Moscova, nu e greu de intuit – e vorba de serviciile secrete și cercurile criminale din Rusia, care, se cunoaște, sunt în strânsă legătură.
De aici și prietenia lui Usatîi cu Karamalak și este greu de crezut că mulți oameni se vor mira dacă s-ar demonstra că Usatîi a fost implicat, sau cel puțin a știut, despre tentativa de asasinare a lui Vlad Plahotniuc, potrivit politics.md.