PENSII MAI MARI și 600 DE LEI de Paște. Președintele Igor Dodon a semnat legea
Proiectul de lege care prevede indexarea pensiilor cu 5,3% şi cel de acordare a ajutorului unic de 600 de lei pentru sărbătorile pascale au fost promulgate de preşedintelui ţării, a anunţat Igor Dodon pe o reţea de socializare.
Asta după ce, ieri, şeful Legislativului, Andrian Candu, a expediat, Președinției încă şapte proiecte de lege asupra cărora Guvernul şi-a asumat răspunderea.
Igor Dodon a precizat însă că a promulgat 4 dintre acestea, iar altele trei sunt în proces de examinare.
Săptămâna trecută, liderul democraţilor, Vlad Plahotniuc, a cerut Executivului acest lucru, întrucât, din cauza situaţiei politice tensionate, exista riscul de a bloca anumite alocaţii sociale.
Astfel, Cabinetul de Miniştri a aprobat indexarea pensiilor din 1 aprilie cu 5,3 la sută, adică aproape dublu faţă de cât era prevăzut anterior.
A doua iniţiativă asumată de Guvern a fost acordarea ajutorului unic de 600 de lei pentru sărbătorile de Paşte pentru pensionari, dar şi persoanele cu dizabilităţi cu venituri de până la două mii de lei.
În total, de ajutoare vor beneficia, în aprilie, aproximativ 610 mii de moldoveni.