Pensiile oferite celor care au muncit o viaţă întreagă şi au cotizat la sistemul social diferă de la o ţară la alta în funcţie de legislaţie. Pentru că sistemul clasic de pensii, cu un fond public format din bani colectaţi din impozite, devine tot mai greu de întreţinut, în multe ţări acesta se reformează şi se combină cu asigurări sociale private.

Sistemul clasic de pensii este bazat pe solidaritate între generaţii. Banii colectaţi de la salariaţi sunt distribuiţi persoanelor de vârsta a treia. Printre ţările în care mai există un astfel de sistem se numără Franţa, Germania, Marea Britanie.

Pe de altă parte, sistemul de pensii modern, promovat de Banca Mondială, se bazează pe trei piloni: pensiile asigurate de sistemul public, pensiile private şi pensiile private facultative. Acest sistem devine tot mai popular în lume şi a fost adoptat de multe state din cadrul UE. În Macedonia şi Polonia a fost la început implementat sistemul de pensii private obligatorii, iar apoi s-a adăugat şi al treilea pilon. Alte state au ales o cale inversă. Este vorba despre România şi Estonia, care au început cu pensiile private facultative.

Un sistem pur privat de pensii există în Chile. În această ţară valoarea pensiei unui muncitor este suma de bani pe care o acumulează în timpul anilor de activitate. Pe toată perioada de activitate, 10% din salariu sunt depuşi de anagajator într-un cont de economii pentru pensii. Muncitorul poate contribui cu încă 10% din salariu în fiecare lună.

În ce priveşte vârsta de pensionare, aceasta este de 65 de ani în SUA, Japonia, Germania, Canada; de 60 de ani pentru femei şi 65 pentru bărbaţi în Italia, Marea Britanie, Brazilia, de 62 de ani în Franţa.

În Suedia, vârsta de pensionare este un criteriu determinant pentru valoarea pensiei. De exemplu, un suedez care se pensionează la 61 de ani va primi o pensie cu 25% mai mică decât dacă ar fi luat această decizie la 65 de ani. Pe de altă parte, cine decide să se pensioneze după 65 de ani va primi mai mulţi bani.