Pentru al doilea an consecutiv! Care aeroport a fost desemnat cel mai mare din lume
Dubai International Airport și-a păstrat anul trecut titlul de cel mai mare aeroport din lume în funcție de numărul de pasageri internaționali, datorită extinderii activităților operatorilor aerieni și a numărului de rute, transmite Reuters, potrivit Agerpres.ro.
În 2015, un număr de 78 milioane de pasageri internaționali au trecut prin Dubai International Airport, în creștere cu 10,7% față de 2014 (când s-au înregistrat 70,5 milioane de pasageri).
În decembrie, traficul a urcat cu 8,5%, la 7,05 milioane de persoane.
Majorarea traficului vine pe fondul adăugării a 12 noi destinații de pe aeroportul din Dubai, a extinderii activităților operatorilor aerieni Emirates și flydubai. De asemenea, companiile Air Canada, Eurowings (Germania) și China Southern au început să opereze în Dubai.
Datorită majorării numărului de turiști, Dubai International Airport a devenit în 2014 cel mai mare aeroport din lume în funcție de numărul de pasageri internaționali, devansând aeroportul Heathrow (Londra), care a fost tranzitat anul trecut de 75 milioane de pasageri internaționali.
- TOP 10 cele mai lungi zboruri din lume
- Oamenii bogaţi din Dubai pot alege să-şi ofere acest MOFT, contra unei sume pe potrivă
- Săptămâna Designului din Dubai: Creatorii de modă îşi etalează ultimele invenţii
- Aşa ceva nu ai văzut! Cele mai FIOROASE FIARE sunt plimbate cu maşini de milioane de euro (FOTO)
- Cel mai mare și spectaculos foc de artificii de Anul Nou. Află unde a fost lansat
- CAUZA incendiului devastator care a cuprins un zgârie-nori din Dubai în noaptea de Anul Nou