Pentru prima dată, lista celor mai periculoşi deţinuţi din Guantanamo a fost publicată de administraţia SUA
Administraţia americană a publicat pentru prima dată o listă a celor mai periculoşi deţinuţi din închisoarea militară Guantanamo. Pentagonul a trimis informaţiile despre cele 166 de persoane arestate către Comitetul Serviciilor Armate al Senatului. Astfel, în listă se regăsesc 46 de deţinuţi aflaţi în detenţie nelimitată, fără inculpare sau proces, dar consideraţi prea periculoşi pentru a fi eliberaţi.
Cei mai mulţi dintre aceştia sunt cetăţeni yemeniţi, afgani şi saudiţi. 104 din cei 166 arestaţi se află în greva foamei de peste patru luni, protestând astfel faţă de deţinerea lor nelimitată, fără inculpare şi proces.
Într-un discurs recent, Barack Obama şi-a reiterat intenţia de a închide închisoarea Guantanamo, de altfel o promisiune de campanie din 2008, care însă nu a fost concretizată niciodată. Totodată, administraţia americană a anunţat că are un nou emisar însărcinat să închidă centrul militar de detenţie din Cuba.