PERCHEZIŢII acasă la fostul şef al AO Lăstăraş: Peste 500.000 de lei ridicaţi, 8 imobile ale familiei, maşini şi arme, identificate
Bani, apartamente, maşini, arme, o bază de odihnă la Vadul lui Vodă, o şcoală privată şi alte afaceri, care aparţin familiei fostului şef al AO "Lăstăraş", sunt bunurile care au fost supuse percheziţiilor de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, peste jumătate de milion de lei au fost ridicaţi de la domiciliul bănuitului, bani provenienţa cărora urmează să fie stabilită.
Ca să efectueze acţiunile de urmărire penală, ofiţerii CNA au fost nevoiţi să forţeze uşa de la intrarea în apartamentul bănuitului, deoarece acesta s-a baricadat în casă, refuzând să se conformeze cerinţelor legale. Intervenţia echipei speciale a CNA a fost necesară şi pentru a intra în sediul Asociaţiei "Lăstăraş" care se află în curtea grădiniţei 199. De la faţa locului, CNA a ridicat mai multe documente, contracte, înscrisuri, acte contabile etc. – toate acestea fiind relevante pentru anchetarea cazului sub toate aspectele.
Amintim că ofiţerii CNA şi procurorii investighează modul în care mai mulţi părinţi, copiii cărora frecventează grădiniţa 199 Lăstăraş, au fost obligaţi să achite între 1.200 şi 1.400 de lei lunar în fondul Asociaţiei pentru diferite activităţi. În afară de aceste taxe, părinţii achitau şi pentru alte necesităţi ale grădiniţei, iar dacă refuzau erau ameninţaţi cu transferarea copiilor în grupe slab dotate sau cu exmatricularea din instituţia preşcolară.
Potrivit actelor ridicate în cadrul percheziţiilor, baza de odihnă "Mesteacănul", al cărei proprietar este bănuitul, ar fi fost cumpărată în anul 2016, iar în perioada 2016-2017, pe teritoriul zonei de agrement au fost efectuate reparaţii. Totodată, ofiţerii de urmărire penală au identificat 10 automobile de model Mercedes, Jaguar, BMW, Pontiac, Audi, Fiat, care aparţin bănuitului cu drept de proprietate, precum şi mai multe arme.