PERCHEZIŢII acasă la un bărbat din Ungheni. Descoperirea făcută de poliţişti (VIDEO)
Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, domiciliat în satul Elizavetovca, raionul Ungheni, este cercetat penal de poliție, fiind suspectat de păstrarea ilegală a munițiilor, vânat ilegal și circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, fără scop de înstrăinare.
În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul bărbatului din Elizavetovca, poliţiştii au depistat și ridicat 152 cartușe de calibru diferit, un semnalizator militar, un detonator de la grenadă cu inel, toate acestea fiind deținute ilegal.
Muniţiile au fost ridicate de la domiciliul suspectului și expediate pentru efectuarea expertizei balistice, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care deținătorul a ajuns în posesia acestora.
La fel, în cadrul aceleiaşi percheziţii au fost depistate trei ghivece în care erau cultivate 11 plante de cannabis și cinci blănuri de căprioară, prelucrate, provenienţa cărora urmează a fi stabilită.
Bărbatul riscă o amendă de până la 12.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 3 ani.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Social