PERCHEZIŢII DE AMPLOARE la depozitele unei firme din Chișinău. Ce au depistat poliţiştii (VIDEO)
Peste 500 de litri de alcool neaccizat și circa 1.000.000 de lei au fost confiscaţi de polițiști în urma a 12 percheziții simultane, la depozitele unei întreprinderi comerciale din Chișinău, inclusiv în autovehicule și la domiciliul conducătorului acesteia.
Astfel, în urma verificărilor, oamenii legii au ridicat 400 litri de alcool etilic, 17 cutii a câte trei litri de vodcă "Jelzin", sticle de divin "Kvint" 0,5 litri, divin "Călăraşi" de 0,5 litri, vodca "Mirnaia" 1 litru, 30 garafe cu lichid de culoare cafenie a câte 1,5 litri, toate fără timbre de acciz "Marca comercială de stat" şi acte ce ar confirma provenienţa mărfii. De pe urma comercializării producției, suspectul urma să încaseze peste 20.000 de lei.
Mai mult, la domiciliul suspectului au fost depistate și ridicate caiete, registre, foi fragmente de file cu evidenţă de ciornă, evidenţa vânzărilor şi circa 1.000.000 de lei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea activităţii infracţionale a suspectului şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat bugetului de stat.
Persoanele culpabile de asemenea fărădelege se pedepsesc cu o amendă de până la 40.000 de lei sau cu închisoare de până la 1 an, cu amendă, aplicată persoanei juridice de până la 1.000.000 de lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani.