PERCHEZIŢII în Capitală într-un caz de CONTRABANDĂ DE PROPORŢII. Prejudiciul adus este de peste UN MILION DE LEI (VIDEO)
O grupare specializată în comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz şi contrabandă săvârșite în proporții deosebit de mari, a fost destructurată de oamenii legii.
Potrivit poliţiei, membrii grupării, patru persoane, cu vârsta cuprinsă între 22 și 43 de ani, locuitori ai Capitalei, își desfășurau activitatea ilegală în locuri special amenajate pe teritoriul Chişinăului, dar și în alte localități ale țării.
Bănuiţii procurau țigarete de import fără timbre de acciz pe care săptămânal le introduceau fraudulos din regiunea transnistreană în Moldova. Ulterior, produsele de tutungerie fiind depozitate în raza municipiului Chișinău erau repartizate persoanelor care le transportă prin contrabandă în România și țările UE.
Suspecţii au fost reţinuţi în urma descinderii la două adrese din Capitală. Astfel, în urma percheziţiilor au fost depistate și ridicate 1.100.000 de țigarete (110 cutii), fără timbre de acciz. Prejudiciu cauzat fiind de 1.375.000 de lei.
Bănuiţii riscă de la 4 la 8 ani de închisoare.
- Bărbatul care a intrat ilegal în Moldova și a spart geamul de la Aeroport a fost reținut în stânga Nistrului
- ACCIDENT FATAL pe şoseaua Strășeni-Chișinău. Un bărbat a fost lovit de un microbuz de linie
- DETALII despre reţinerea bărbatului care a intrat ilegal în Moldova, după ce a spart geamul de la Aeroport (VIDEO)