Percheziții în mai multe penitenciare din țară. Gardienii au descoperit surprize în celulele deținuților (FOTO)
Droguri şi obiecte interzise în penitenciare. O femie care urma să se vadă cu fiul său condamnat la închisoare a recurs la o metodă ingenioasă de a strecura în puşcărie droguri. S-a întâmplat în Penitenciarul nr.18-Brănești.
Potrivit angajaţilor închisorii, femeia, în vîrstă de 55 de ani, a ascuns două pachețele cu o substanță verde, asemănătoare cu marijuana şi unul cu substanță de culoare cafenie în interiorul a trei peşti.
Cazul este investigat.
O altă ilegalitate a fost înregistrată la Penitenciarului nr.6-Soroca. În timpul verificării controlului tehnic, angajaţii instituţiei au depistat pe acoperiș un pachet învelit cu lipici. Astfel, oamenii legii au găsit un telefon mobil, care era acoperit cu burete de bucătărie.
Totodată, pe parcursul ultimelor 24 de ore, angajaţii Serviciilor securitate, regim și supraveghere ale Penitenciarelor nr.3-Leova, nr.4-Cricova, nr.5-Cahul, nr.6-Soroca, nr.9-Pruncul, nr.11-Bălți, nr.12-Bender, nr.13-Chișinău, nr.16-Pruncul și nr.17-Rezina au efectuat un șir de percheziții în celulele persoanelor private de libertate şi în spaţiile aferente cazării acestora.
În rezultat, oamenii legii au ridicat 22 de telefoane mobile, 9 încărcătoare, 4 baterii și alte accesorii pentru telefon mobil. De asemenea, au găsit ascunse 4 cartele SIM, 3 reșouri electrice, 7 seturi de cărți de joc și 51 litri de băutură alcoolică “bragă”.
Toate materialele şi obiectele ridicate au fost predate poliţiei teritoriale în scopul investigării cazurilor şi luării unor decizii conform legislaţiei.