Percheziții la biroul, domiciliul și automobilul unui judecător. Magistratul este bănuit de îmbogățire ilicită
Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție și ai Serviciului de Informații și Securitate au efectuat percheziții la biroul, domiciliul și automobilul unui magistrat din cadrul Curții Supreme de Justiție.
Magistratul este vizat în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, fiind suspectat că, în perioada anilor 2014-2021, a obținut o mărire substanțială a patrimoniului său și a membrilor familiei sale, care nu ar putea fi justificată rezonabil în raport cu veniturile realizate din exercitarea legală a atribuțiilor în funcțiile deținute.
În rezultatul perchezițiilor, procurorii anticorupție au ridicat din biroul magistratului, telefonul mobil și informația din calculator, care urmează a fi examinate și apreciate în cumul cu alte probe administrate în cadrul acestei cauze penale.
În privința magistratului nu a fost aplicată nici o măsură procesuală de constrângere. Acesta a fost citat la Procuratura Anticorupție, la data de 30 martie , pentru a fi recunoscut în calitate de bănuit.
Perchezițiile au fost efectuate astăzi, 29 martie, urmare a obținerii acordului Consiliului Superior al Magistraturii.