Percheziții la fabrică clandestină de țigări din raionul Rezina. Oamenii legii au ridicat bunuri ce se ridică la milioane de lei (VIDEO)
Percheziții la o fabrică clandestină de țigări, în raionul Rezina. Oamenii legii au ridicat țigări cu timbre de acciz falsificate.
Perchezițiile au fost desfășurate într-un dosar penal ține de activitatea din 2022-2023 a unui grup infracțional specializat în fabricarea, păstrarea și transportarea ilegală a țigărilor. Astfel, din depozitul percheziționat au fost ridicate și sigilate pentru continuarea cercetărilor: peste un milion de țigări fără timbru de acciz, peste două milioane de țigări fără documente de proveniență, precum și peste cinci milioane țigări cu timbrul de acciz din Moldova.
De asemenea, din preajma liniei clandestine de producere a țigărilor au fost ridicate peste jumătate de milion de țigări, pe pachetele cărora este aplicat timbru de acciz fals, estimate la 600.000 lei, precum și aproximativ două milioane de timbre de acciz false. Totodată, a fost ridicată și materie primă, cu privire la care nu au fost prezentate acte de proveniență, estimată la cinci milioane lei.
În ceea ce privește activitatea de transportarea ilegală a țigărilor de către persoanele vizate, în data de 22 februarie pe traseul Orhei-Rezina, oamenii legii au oprit un microbuz care transporta 750.000 de țigări cu timbrul de acciz fals. Acestea, precum și microbusul, au fost ridicate de oamenii legii.
Investigațiile sunt în continuă desfășurare, timp în care părțile se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.