Două grupuri specializate în săvârșirea escrocheriilor și circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari au fost destructurate de Ofițerii Direcției investigații „Centru” a INI și cei ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP au destructurat

În cadrul perchezițiilor efectuate în perioada 9-23 martie, de la trei deținuți din Penitenciarele nr. 13-Chișinău, nr. 15-Cricova și nr. 17-Rezina, au fost ridicate telefoane mobile, cartele SIM, cabluri de încărcare a dispozitivelor mobile, mijloace bănești în valută euro, precum și un obiect confecționat artizanal pentru transmiterea bunurilor interzise.

Precum precizează oamenii legii, bunurile au fost confiscate și urmează a fi supuse examinării.

În prezent, se desfășoară acțiuni de urmărire penală și investigații speciale pentru a identifica toate persoanele implicate în această activitate infracțională, precum și pentru a identifica victimele care au avut de suferit în urma acțiunilor ilegale.