PERCHEZIŢII la mai multe organizaţii extremiste din ţară. Reprezentanţii structurilor ar fi implicaţi în acțiuni violente
Percheziţiile efectuate, astăzi, de către procurori şi angajaţii SIS au fost efectuate în cadrul unei cauze penale începute în luna octombrie. Dosarul a fost deschis pe faptul că pe teritoriul Republicii Moldova își desfășoară activitatea un grup de persoane care au format organizații cu caracter extremist.
Potrivit procurorilor este vorba despre organizații precum "Scutul Social", "Restruct Moldova", "Russkii Leghion" (Moldova), "Noua Legiune", dar şi altele. Acestea aveau ca scop diferenţierea şi dezbinarea naţională, etnică şi rasială.
Astfel, din motive de ură socială au creat și distribuit mesaje cu caracter extremist prin intermediul forumurilor de pe site-uri de divertisment și a mai multor rețele de socializare (www.facebook.com, www.vk.ru). Reprezentanții respectivelor structuri ar fi implicaţi și în acțiuni violente cu caracter discriminatoriu.
Publika.md menţionează că în cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate măști și cagule, pe care suspecții le îmbrăcau la momentul săvîrșirii infracțiunilor, cuțite, cartușe, drapele, suporturi digitale purtătoare de informații etc.
Unul din principalii lideri ai mișcărilor respective a fost reținut.