PERCHEZIŢII! Şeful Direcţiei generale dezvoltare regională a Ministerului Construcţiilor, CERCETAT PENAL
Directorul Direcţiei generale dezvoltare regională (DGDR) a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor este cercetat penal într-un dosar pornit pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu. Acesta este bănuit de acţiuni de corupţie, exprimate prin trucarea mai multor licitaţii publice.
Funcţionarul ar fi influenţat mai mulţi subalterni, membri ai grupurilor de lucru pentru organizarea achiziţiilor publice, ca să ia decizii favorabile în privinţa unor operatori economici. Faptele se confirmă prin anularea unui şir de licitaţii, pe motive neîntemeiate, şi desemnarea unor ofertanţi, apropiaţi bănuitului, drept câştigători.
Totodată, au fost documentate întâlnirile acestuia cu unii operatori economici, care urmau să participe la procedura de achiziţii publice, şi divulgarea unor informaţiilor închise pentru alţi aplicanţi.
Astăzi, ofiţerii CNA au efectuat mai multe percheziţii, inclusiv în biroul şefului DGDR şi au ridicat un şir de acte, înscrisuri, purtătoare de informaţii, pentru fortificarea probatoriului.
În acest caz a fost deschisă o cauză penală pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. Dacă va fi găsit vinovat, funcţionarul riscă până la 10 ani de închisoare.
Bănuitul este cercetat în stare de libertate din cauză că se află internat în spital.
- Un procuror din Nisporeni a fost reținut de CNA. Riscă ani grei de închisoare
- PRIMA ŞEDINŢĂ de judecată în dosarul licitaţiilor trucate. 30 de persoane vor compărea în faţa instanţei
- Şefa adjunctă a IFS Hînceşti şi subalterna acesteia, pe banca acuzaţilor. Riscă ani grei de închisoare
- Tot mai mulţi funcţionari moldoveni sunt CONDAMNAŢI pentru acte de CORUPŢIE
- Nicolas Sarkozy este cercetat într-un nou dosar penal. De ce este acuzat fostul președinte al Franței
- Fost poliţist din Comrat, REȚINUT pentru 72 de ore. Ce ilegalități a comis