Performanță demnă de toată admirația. Patru femei au traversat Oceanul Pacific cu o barcă (VIDEO)
Performanță demnă de toată admirația pentru un echipaj format din patru sportive din Marea Britanie. Acestea au traversat Oceanul Pacific cu o ambarcațiune cu vâsle. Sportivele au avut nevoie de 235 de zile pentru străbate cei aproape 16.000 de kilometri.
Sportivele au plecat din orașul San Francisco, Statele Unite, în data de 21 aprilie 2015 şi au ajuns în Australia acum câteva zile.
Canotoarele au vâslit, în medie, 14 ore pe zi și au făcut două opriri în țările insulare Hawaii și Samoa. Sportivele au fost întâmpinate de apropiață.
Cu lacrimi în ochi, cele patru temerare au spus că sunt fericite să calce din nou pe pământ.
"Este minunat să-i revăd. Și cred că este minunat pentru ei să vadă că noi suntem aici și că nu ne vom mai aventura din nou pe barcă", a spus o femeie.
Aventura fetelor a fost destul de periculoasă.
"Am văzut rechini care se mișcau în cerc aproape de noi. Câțiva rechini ne-au urmărit câteva săptămâni la rând", a exclamat o altă femeie.
Călătoria echipajului feminin a avut și un scop caritabil. Suma colectată de 78.000 de dolari va fi acordată oamenilor bolnavi de cancer.
Performanța sportivelor ar putea intra în Cartea Recordurilor Guinness.
- Lecţie de surf pentru Moş Crăciuni. Cât de uşor poţi bate un record Guinness
- Performanţă incredibilă! Ce a făcut cel mai puternic om din Extremul Orient al Rusiei
- A UIMIT LUMEA! Reușita incredibilă a unui bărbat a intrat în Cartea Recordurilor (VIDEO)
- S-a făcut un taur demn de Cartea Recordurilor Guinness
- Cel mai vârstnic bărbat din lume recunoscut de Cartea Recordurilor a murit
- Ca în timpurile biblice! Un brazilian va ajunge în Cartea Recordurilor după ce a devenit tată la 101 ani