PERFORMANŢĂ! Un român a traversat înotând Canalul Mânecii, fără echipamente speciale
Românul a intrat în apă pe ţărmul englez luni dimineaţă la ora 9:30 şi a ajuns în Franţa după aproape 18 ore de înot fără oprire.
După cum transmite RRA, pentru ca performanţa să fie omologată de Channel Swimming Association, organizaţia acreditată în acest sens, Avram Iancu nu a avut voie să poarte decât slip, ochelari şi o cască de înot obişnuită, în ciuda faptului că temperatura apei nu depăşeşte 16 grade.
Avram Iancu a reuşit această performanţă, după ce a înotat aproape 18 ore, pe toată perioada traversării consumând doar geluri, energizante şi lichide, fiind însoţit de o ambarcaţiune de asistenţă, pe care însă nu a avut voie să o atingă.
Sportivul a mai încercat de trei ori să traverseze Canalul Mânecii, însă de fiecare dată s-a confruntat cu condiţii meteo nefavorabile, iar piloţii navei de asistenţă au oprit traversarea, deşi mai avea doar 15 kilometri de înotat, pentru a nu-i pune viaţa în pericol, scrie Realitatea.net.
De data aceasta, chiar dacă a fost deviat de curenţii puternici, sportivul a reuşit să ajungă cu bine pe ţărmul francez, în apropierea oraşului Calais. Aşa cum a spus încă înainte de plecare, Avram Iancu a dedicat această victorie "Cuminţeniei pământului", sperând că gestul său va atrage atenţia asupra campaniei de strângere de fonduri destinate achiziţionării acestei sculpturi.
- CURAJ NEBUN! Doi tineri au reuşit o performanţă extraordinară, dar periculoasă
- Veşti bune pentru românul care a fost CONDAMNAT LA MOARTE în Malaezia pentru trafic de droguri
- Performanţă pentru Radu Albot! Tenismenul moldovean s-a calificat pe tabloul principal la Wimbledon
- COZI INTERMINABILE în Marea Britanie! Oamenii au aşteptat 14 ore ca să treacă frontiera
- Campionatul de vânătoare de țânțari. Tânărul care a stabilit un nou record
- RETROSPECTIVĂ. Evoluţia sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro