Pericol de explozie într-o localitate din Satu Mare, unde arde o sondă de gaz
Pericol de explozie într-o localitate din Satu Mare, unde arde o sondă de gaz. Flăcările au izbucnit azi-noapte. Peste 30 de pompieri intervin, scrie Digi24.ro.
Este pericol de explozie în localitatea Moftinu Mic, din județul Satu Mare, după ce un incendiu a cuprins o sondă de gaz.
Adriana Pop, purtător de cuvânt al ISU Satu Mare, a declarat pentru Digi24 că incendiul a fost anunțat la ora 1:25 la numărul de urgență.
Peste 30 de pompieri intervin cu șapte autospeciale ca să stingă flăcările. La fața locului se află și o ambulanță SMURD.
"Echipajul medical este prezent pentru a acorda îngrijiri medicale în caz de necesitate", a precizat purtătorul de cuvânt.
Adriana Pop a adăugat că pompieri din județele Maramureș și Bihor se află pe drum și îi vor ajuta pe colegii lor din Satu Mare la intervenție.
"Nu sunt victime și nu există pericolul propagării incendiului la casele de locuit. Zona e izolată față de alte gospodării", a subliniat purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.