PERICOL! Doi copii, surprinşi cu o ARMĂ la marginea pădurii din apropierea satului Măgdăcești (VIDEO)
Doi copii, de 12 şi 14 ani, din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, au fost la un pas de tragedie, dar au fost opriţi la timp de oamenii legii. Aceştia au fost surprinşi cu o armă de vânătoare şi trei cartuşe, cu care voiau să se joace în pădure.
Din fericire, minorii nu au reușit să încarce arma pentru că s-au speriat de polițiștii care patrulau în zonă. Incidentul a avut loc acum trei zile, la marginea unei păduri din preajma satului.
Întrebaţi de poliţişti de unde au arma şi cărtuşele, unul dintre minori a declarat că le-a găsit în podul casei care a aparţinut anterior bunicului său decedat.
Oamenii legii precizează că arma nu figurează în Registrul de stat al armelor, adică era deţinută ilegal. Potrivit Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor, rudele erau obligate să predea arma autorităţilor.
Poliţiştii trag un semnal de alarmă şi îndeamnă părinţii să nu-şi lase fără supraveghere copii. Totodată, cei care deţin arme, sunt rugaţi să le păstreze conform rigorilor legale.