PERICOL în apropiere de Capitală! Lupii-hibrizi au băgat teama în locuitorii suburbiilor
Specialiștii trag un semnal de alarmă: în timpul verii s-au înregistrat cazuri în care lupii au atacat animalele domestice. Ce-i drept, e vorba de lupi-hibrizi, corcituri sălbăticite de lupi și câini. De regulă, lupii adevărați apar pe teritoriul Moldovei în timpul iernii, când la munte ninge, iar aceştia migrează în ţara noastră în căutarea hrănii.
În pădurile din Moldova există douăzeci-treizeci de exemplare de așa-numiți lupi-hibrizi, a declarat pentru Sputnik Moldova Alexei Palancean, inginer-șef silvic al agenției "Moldsilva". Potrivit acestuia, lupul-hibrid reprezintă o corcitură dintre lupul obișnuit și câinii sălbăticiți, potrivit sputnik.md.
"Deseori, lupii care migrează din România sau Ucraina își lasă aici progeniturile", a menționat silvicultorul.
Palancean afirmă că la înfățișare astfel de corcituri pot fi deosebite cu greu de lupii obișnuiți, însă năravul și caracterul lor care au rezultat din această încrucișare diferă de comportamentul animalelor din speciile respective.
"Lupii-hibrizi sunt mai puternici decât cei obișnuiți. Un lup veritabil se teme de om, de mirosul acestuia, de foc. Pe când hibridul nu se teme nimic și de aceea poate ataca chiar și oamenii. El are nevoie să consume până la 50 kg de carne pe săptămână", a specificat Palancean.
Pe teritoriul Moldovei metișii câine-lup pot fi întâlniși pretutindeni: la nord, la sud și în centrul țării. Specialistul a menționat că lupul-metis se hrănește exclusiv cu carne.
"Dispunem de informația că săptămâna trecută, chiar în preajma Chișinăului, la Dobruja, lupii au sfâșiat câteva vite, oi și capre. Oamenii dau vina pe lupi, deși eu presupun că este vorba de hibrizi. Pentru a clarifica dacă a fost lup sau "câine-lup" trebuie efectuate cercetări genetice la nivelul ADN. Însă în Moldova nu există astfel de laboratoare", a declarat Palancan.
Inginerul-șef silvic al agenției "Moldsilva" a subliniat totodată că la momentul de față specialiștii se află într-o situație ambiguă. Lupii sunt incluși în Cartea Roșie și sunt ocrotiți de convențiile internaționale. De aceea nu este clar cum ar trebui să se procedezi cu lupii-hibrizi: să fie omorâţi sau nu.
- Mai multe sate din Moldova sunt bântuite de lupi. Oamenii cer ajutor autorităţilor, dar nimeni nu-i aude (VIDEO)
- Câinii provin de la lupii din Europa. Când au apărut şi unde au fost găsite cele mai vechi oseminte
- Lupii, spaima locuitorilor din raionul Ungheni. Fiarele au atacat mai multe gospodării
- PRIMEJDIE în mai mule sate din nordul ţării! O haită de lupi bagă frica în localnici şi sfâşie animale de vii
- ÎNSPĂIMÂNTĂTOR! O haită de lupi face ravagii la Ialoveni, iar oamenii sunt îngroziți (VIDEO)
- Lupii ATACĂ din nou. Ce au SFÂŞIAT de această dată la Ungheni