PERICOL! NASA a anunţat ce se va întâmpla pe 31 octombrie
Un asteroid uriaş, cu potenţial periculos pentru Terra, se deplasează cu o viteză de peste 125.529 km pe oră, urmând să treacă pe 31 octombrie, de Halloween, la o distanţă foarte mică de planeta noastră. Anunţul a fost făcut de NASA.
Asteroidul a fost descoperit abia pe data de 10 octombrie şi a fost botezat 2015 TB145. Potrivit cercetătorilor de la NASA el va trece la numai 499.000 kilometres distanţă faţă de Terra, cea mai apropiată distanţă după iulie 2006. Această distanţă reprezintă de 1,3 ori distanţa dintre Terra şi Lună, scrie rtv.net.
Specialiştii de la NASA estimează că asteroidul ar putea avea un diametru cuprins între 280 şi 620 metri.
Următorul corp ceresc care s-ar mai apropia atât de mult de Terra ar fi asteroidul AN10, în august 2027.
- FENOMEN SPECTACULOS! Un asteroid cu diametrul de 500 de metri trece pe lângă Pământ (VIDEO)
- ALERTĂ şi PERICOL! Un asteroid imens se îndreaptă spre Pământ
- Un asteroid va purta numele unui co-laureat al Nobelului pentru Pace din 2014
- Anunţul NASA despre asteroidul care ar ameninţa Pământul în luna septembrie (VIDEO)
- ANUNŢ ÎNGRIJORĂTOR: Un asteroid uriaş se va apropia de Pământ
- Se pregătesc de un eventual ARMAGEDON! Ce vor să facă NASA şi ESA în viitorul apropiat