PERICOL pe străzile Capitalei! Zeci de persoane ajung zilnic la spital. Cum poţi să te protejezi (VIDEO)
Odată cu venirea iernii pe străzi, pericolul ne paşte la fiecare pas. Zilnic, în Capitală, câte 30 de persoane se adresează la medic cu fracturi, după ce au au lunecat pe gheaţă. Pentru a evita astfel de accidente, de mare folos sunt unele accesorii pentru încălţăminte. În acelaşi timp, oamenii spun că merg cu atenţie, mai ales acum, când pe trotuarele din oraş este gheaţă.
În fiecare zi, zeci de persoane se aleg cu fracturi după ce lunecă pe gheaţă. O bună parte din ele, rămân internate în spital:
"Treceam strada, m-am lunecat şi am căzut la oprire. E problematic, fractură, e foarte problematic, trebuie şi operaţie să îmi facă".
"Nici încălţămintea... nimic nu ajută când e gheaţă. Depinde mult de cum curăţă zăpada."
"De când a venit frigul, la Institutul de Medicină Urgentă, au fost înregistraţi 150 de pacienţi, cu diverse traumatisme. 35 au fost internaţi. Au suferit fracturi la membrele locomotorii, precum şi traumatisme cranio cerebrale", a menţionat ofiţerul de presă al Spitalului de Urgenţă, Petru Craveţ.
Pentru a evita astfel de accidente, de mare folos ne pot fi antiderapantele pentru încălţăminte. Pur şi simplu le-am încălţat şi ne putem continua drumul în siguranţă.
O pereche de astfel de accesorii pentru cizme constă 50 de lei. De asemenea, în ajutor ne poate veni şi cizmarul. Potrivit meşterilor, foarte utile sunt şi flecurile şi tălpile din cauciuc pentru sezonul rece.
"Ea trebuie să aibă o structură dură, se mai numeşte şi "ca tractorul", pentru a ne proteja de pericolele de pe drumul spre lucru sau la cafenea, cu prietenii. Avem materiale de diferite culori. Asta costă de la 85 de lei în sus", a spus Denis Bulgari, cizmar.
Oamenii spun că, pentru a nu se alege cu traumatisme, merg pe drum cu mare atenţie. De asemenea, potrivit lor, şi încălţămintea cu talpă reliefată le este de ajutor:
"Iaca, cum vedeţi, în galoşi."
"De mers un pic mai încet şi de uitat la drum."
"Atent merg şi atât. Dar ce se poate de făcut când nu e îngrijit nici pentru pietoni, nici pentru maşini."
Potrivit meteorologilor, sâmbătă şi duminică vremea se va încălzi uşor, iar, în partea de Sud a ţării, în timpul zilei, se vor înregistra şi temperaturi pozitive.
- AVERTISMENT: Gheaţa de pe lacuri este periculoasă. Nu lăsaţi copiii fără supraveghere (FOTOREPORT)
- Peste 40 de automobile și camioane s-au ciocnit în lanț: Cel puțin 15 oameni, transportaţi la spital (FOTO)
- Ninsorile abundente şi gerul fac VICTIME: Circa 60 de persoane, spitalizate în ultimele 24 de ore