Pericolul vine de la "Dr. Google". Una din patru femei se autodiagnostichează GREŞIT pe internet
Când te confrunţi cu o problemă medicală neaşteptată, pare mult mai uşor să deschizi computerul şi să cauţi un răspuns, decât să îţi faci o programare la medic. Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, una din patru femei îşi stabileşte un diagnostic greşit şi îşi cumpără medicamente nepotrivite, după "consultaţia" pe Google, relatează ProTV.ro.
"Dr. Google" este primul apelat de femeile cu probleme de sănătate, însă foarte rar stabileşte diagnosticul corect, spun experţii. Mai exact, căutând on-line simptomele şi tratamentul, una din zece femei ajunge să se îmbolnăvească şi mai tare, ca rezultat al demersului de a se autodiagnostica.
Tendinţa de a acorda încredere internetului pentru sfaturi medicale a fost evidenţiată după un studiu în care au fost incluse 1.000 de femei. O cincime dintre acestea au avut, la un moment dat, suspiciunea că suferă de o boală gravă, după ce au consultat internetul. Cele mai frecvente semnale false sunt despre cancerul la sân. Un număr mare de femei se autodiagnostichează cu astm sau hipertensiune arterială.
Studiul arată că multe femei îşi administrează singure tratament pentru afecţiuni genitale, după ce identifică eronat pe internet boala. Multe din aceste femei ajung infertile, pentru că acordă încredere informaţiilor de pe internet şi nu mai apelează la un medic.