PERICULOS! Ce a păţit un şofer din Chişinău, care a "sărit" peste o bandă, fără să semnalizeze acest lucru (VIDEO)
Încălcarea regulamentului circulaţiei rutiere are consecinţe grave. De acest lucru s-a convins şi un şofer din Chişinău, care a decis să "sară" peste o bandă, fără a semnaliza acest lucru.
Din imaginile surprinse de o cameră de bord, se vede cum şoferul aflat pe banda a treia a decis să treacă pe banda numărul unu fără a semnaliza virajul. Incidentul a avut loc pe strada Petricani din Chişinău.
În urmă acţiunii negândite a şoferului, maşina acestuia a fost lovită în plin de un microbuz care circula regulamentar. În acelaşi timp, pe pista pentru bicilişti se deplasa un bărbat, care a scăpat ca prin minune, nefiind lovit nici de unul dintre automobile.
Dacă aţi fost martorul unor situaţii similare, ne puteţi trimite imaginile pe site-ul publika.md, la secţiunea ştirea ta, sau pe adresa [email protected].