Permise de conducere false depistate la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Cahul efectuează cercetări cu privire la trei moldoveni care au prezentat la controlul de frontieră permise de conducere false.
În urma verificărilor unui autocar de pe ruta Moldova-Italia, oamenii legii au descoperit în portmoneul personal al unuia dintre călători un permis de conducere suspect.
Actul avea datele de identitate ale posesorului, însă fiind verificat cu tehnica specială s-a depistat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui act autentic și nu ar aparține nici unui stat.
Fiind audiat, tânărul de 24 de ani, originar din raionul Cahul, a mărturisit că, aflându-se la muncă în Italia ar fi avut necesitatea unui permis de conducere ce i-ar fi facilitat condițiile de angajare la muncă.
Astfel ar fi luat legătura cu un intermediar care oferea servicii de perfectare a actelor contra plată. Pentru a obține actul dorit, tânărul a scos din buzunar 600 de euro.
Alte două permise de conducere, care ar fi fost eliberate de către autoritățile naționale urmau să ajungă la doi conaționali stabiliți pe teritoriul Germaniei. Documentele au fost depistate în timpul verificărilor suplimentare. Întrebat despre cele depistate, șoferul a comunicat că le-a primit de la o persoană străină rugându-l să le ia, iar la destinație urma să se apropie un bărbat pentru a le ridica. Despre neveridicitatea actelor nu cunoștea absolut nimic.
Permisele de conducere au fost transmise spre expertiză. Polițiștii de frontieră au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Aceștia riscă o amendă în mărime pînă la 650 lei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.