Permisele de pescuit vor putea fi obținute online
Amatorii de pescuit vor putea obține permisele prin intermediul unei platforme online ”e-Pescuit”. Guvernul a aprobat în ședința de miercuri conceptul tehnic și regulamentul de organizare și funcționare a sistemului.
Scopul conceptului este digitalizarea procesului de depunere a solicitărilor pentru serviciile publice. Astfel, noua platformă va oferi mai multă accesibilitate, transparență, eficiență și rapiditate în obținerea permisului, serviciul fiind disponibil și în zilele de weekend, se arată în comunicatul publicat de Guvern.
Doar în primul trimestru al anului 2019 au fost eliberate 10.038 de permise de pescuit de amator, sportiv și de agrement.
Anterior, procedura de obținere a permisului necesita mai mult timp și resurse financiare, iar solicitanții erau nevoiți să se deplaseze la sediul Agenției de Mediu pentru a depune cererea.