Permisele de portarmă ar putea fi eliberate doar persoanelor care au atins vârsta de 21 de ani
Doar moldovenii care au împlinit 21 de ani vor putea să-şi cumpere arme. Şi asta pentru că Legea cu privire la regimul armelor şi muniţiilor ar putea fi, în curând, modificată. Ministerul de Interne a întocmit un nou proiect de lege, care urmează să fie aprobat de Parlament. Acest document înăspreşte condiţiile pentru deţinerea armelor.
Potrivit noului proiect de lege, doritorii de a cumpăra o armă vor fi obligaţi să urmeze un curs special de instruire, să demonstreze că nu suferă de afecţiuni psihice şi dispun de spaţii speciale pentru păstrarea armelor. Nu vor putea obţine permise de port-armă traficanţii de persoane, consumatorii de droguri, persoanele cu antecedente penale, cele condamnate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, dar şi cei care prezintă pericol pentru ordinea publică.
Totodată, documentul limitează numărul de arme pentru cumpărători. Prin urmare, cetăţenii nu vor putea deţine legal decât cel mult două pistoale sau revolvere, cel mult două arme de foc lungi cu ţeava ghintuită, până la patru arme de foc lungi cu ţeava lisă şi cel mult opt arme de foc pentru sportivii de tir.
Colecţionarii vor putea deţine un număr nelimitat de arme, însă doar în locuri special amenajate şi supravegheate. Actuala Lege privind armele a fost adoptată în 1994.
- Adrian Nichifor, Vladimir Voronin şi Serafim Urechean deţin cele mai multe arme în Moldova
- Comisia parlamentară pentru Securitatea Naţională va examina proiectul de lege privind regimul armelor şi muniţiilor
- 115.000 de dolari pentru a ţine sub control armele din Republica Moldova
- Soldaţi pentru o zi: Aleşii locali au condus maşini blindate şi au efectuat trageri cu arme de foc