Persoanele care vor fotoliul de judecător al Moldovei la CEDO
(UPDATE 17:45) Încă cinci persoane şi-au depus dosarele de participare la concursul pentru selectarea candidaților la postul de judecătordin partea Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba de Valeriu Grițco (avocat), Ilie Rotaru (avocat, conferențiar universitar), Eduard Servenco (avocat), Veaceslav Zaporojan ( judecător asistent Curtea Constituțională) şi Mihai Buruiană (lector universitar superios, avocat).
Patru jurişti au depus, până astăzi, dosarele pentru a candida la funcţia de judecător al R. Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, scrie Ziarul de Gardă, cu referire la surse din cadrul Ministerului Justiţiei.Este vorba despre Vitalie Nagacevschi, Vladimir Grosu, Vlad Gribincea şi Galina Bostan.
Patru persoane vor lupta pentru fotoliul de judecător la CEDO. Asta dacă până la 17.00, când expiră termenul, nu îşi va mai depune nimeni dosarul.
Vitalie Nagacevshi a absolvit Facultatea de drept a USM. După alegerile din 2009, devine deputat în Parlament pe listele PLDM. Ulterior a renunţat la mandat în favoarea meseriei de avocat. Nagacevschi a mai activat în calitate de şef al Direcţiei Agent Guvernamental şi Relaţii Internaţionale, Ministerul Justiţiei, Agent Guvernamental la CEDO, de procuror adjunct al Procuraturii sectorului Ciocana. Cunoaşte limba franceză.
Vladimir Grosu a absolvit şi el Facultatea de drept a USM. Deţine, în prezent, funcţia de viceministru al Justiţiei. Concomitent, predă Dreptul Penal şi Criminologia, la Facultatea de drept, USM. A activat anterior ca jurist în mai multe companii. Din decembrie 2006 şi până în iunie 2011 a fost reprezentantul Guvernului R. Moldova la CEDO. Cunoaşte limbile franceză şi engleză.
Vlad Gribincea a absolvit Universitatea de Stat din Moldova. Este director al Centrului de Resurse Juridice. În activitatea sa de avocat, s-a specializat în special pe reprezentarea cetăţenilor R. Moldova la CEDO. Este finul de cununie al lui Vitalie Nagacevschi.
Galina Bostan este director al Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei. De-a lungul timpului a fost implicată în mai multe proiecte ce ţin de prevenirea corupţiei şi adaptarea legislaţiei naţionale la cea europeană.
La mijlocul lunii mai, Ministerul Justiţiei a anunţat despre organizarea concursului pentru selectarea candidaţilor la postul de judecător la CEDO. De selecţie se ocupă o comisie special creată în acest sens.
Actualitate