Persoanele condamnate condiţionat vor fi supravegheate cu ajutorul unor dispozitive
Persoanele condamnate condiţionat vor putea fi supravegheate cu ajutorul unor echipamente electronice. Potrivit autorităţilor, proiectul face parte din Strategia de reformare a justiţiei şi va putea fi implementat în anul 2015. Autorităţile nu ştiu însă de câte dispozitive vor avea nevoie.
Reprezentanţii unei companii israeliene au prezentat astăzi mai multe dispozitive de monitorizare electronică.
Supravegherea electronică a unui condamnat va costa, zilnic, până la 7 euro. Banii vor fi alocaţi din bugetul de stat.
"Este foarte complicat de a supraveghea o persoană condamnată condiţionat. Este imposibil ca, timp de 24 de ore, un poliţist sau un consilier de probaţiune să supravegheze o persoană", a declarat şeful Oficiului central de probaţiune, Vladimir Popa.
Reprezentanţii Oficiului de probaţiune nu ştiu, deocamdată, câţi condamnaţi vor fi monitorizaţi electronic.