Persoanele dispărute în urma furtunii Harvey, căutate cu ajutorul rețelelor de socializare
Fotografii cu apeluri pentru găsirea persoanelor dispărute în urma furtunii tropicale Harvey sunt publicate şi distribuite de mii de ori online, în condiţiile în care rude disperate îşi caută apropiaţii, despre care se tem că şi-au pierdut viaţa.
Autorităţile nu au anunţat un număr oficial al persoanelor dispărute, dar zeci de fotografii circulă pe reţelele de socializare. Unele primesc răspunsuri, deşi acestea nu sunt întotdeauna cele dorite, scrie digi24.ro.
Familia lui Ruben Jordan, un fost jucător de fotbal profesionist, în vârstă de 58 de ani, a lansat apeluri pe Twitter şi Facebook timp de 48 de ore, înainte de a fi informată că acesta a fost găsit decedat marţi.
Mama unui bebeluş, Paige Booth, a fost disperată timp de patru ore, după ce şi-a dat copilul unui ofiţer de poliţie, în condiţiile în care apa era până la piept. După aceea, ea nu îşi mai găsea fiica.
După mai multe postări, a primit răspuns de la o familie de străini la care se afla micuţa, iar cele două au fost reunite.
Între timp, autorităţile au anunţat că au primit informaţii îngrijorătoare în legătură cu persoane care se prezintă drept agenţi speciali ai Departamentului pentru Securitate Internă. Aceştia le spun localnicilor că trebuie să îşi părăsească locuinţele, după care îi jefuiesc.
Autorităţile au atras atenţia că oamenii trebuie să ceară legitimaţia oricărui eventual agent care le bate la uşă.
De asemenea, oficialii au dat asigurări că statutul imigranţilor care se refugiază în adăposturi nu este verificat.
Externe
- Fotografii de nuntă, în mijlocul uraganului. Ce au făcut mirii când s-a apropiat de ei temuta furtună Hermine (VIDEO)
- SUA, AMENINŢATE de uraganul Harvey. Autorităţile au emis STARE DE ALERTĂ. În Texas, mai multe oraşe au fost evacuate
- Furtuna Harvey a făcut primele victime în SUA: Trei morţi, mai mulţi răniţi şi persoane date dispărute
- Trupa Coldplay a compus piesa "Houston" în onoarea persoanelor afectate de uraganul Harvey