Personajul Disney Mickey Mouse împlineşte, astăzi, 84 de ani
Unul dintre cei mai mai iubiţi eroi din desenele animate este sărbătorit astăzi. La cei 84 de ani ai săi, Mickey Mouse încă mai aduce zâmbetul pe buzele copiilor din întreaga lume.
Mickey Mouse a apărut pentru prima dată pe ecrane pe 18 noiembrie 1928 în primul desen animat cu sunet sincronizat, Steamboat Willie. Anii 1930 au fost anii de aur ai lui Mickey. În jurul şoricelului extrem de carismatic au prins viaţă o mulţime de alte personaje: Minnie Mouse, Goofy, Pluto, Donald Duck şi mulţi alţii.
Walt Disney i-a dat culoare şi l-a redesenat pe Mickey Mouse în 1940. Un moment extrem de important în cariera şoricelului îndrăgit a fost anul 1978, când a împlinit 50 de ani. Atunci Mickey Mouse a devenit primul personaj animat cu o stea pe bulevardul "Hollywood Walk of Fame".
De-a lungul celor opt decenii de faimă, Mickey Mouse a impresionat milioane de copii şi a cucerit generaţii întregi. A reuşit să rămână popular, chiar dacă au apărut sute de personaje noi de desene animate. Mickey Mouse a rămas şi până astăzi cel mai iubit şoricel din lume şi întâmpină zeci de milioane de vizitatori în parcurile Disney de pe toate continentele.