Pescuit ilegal în apele de frontieră. Anchetatorii au ridicat sute de metri de plasă (VIDEO)
Mai multe persoane au fost prinse de polițiști, aflându-se fără autorizație la pescuit în zonă de frontieră.
Un caz a fost semnalat în apropierea localității Cuconeștii Noi, unde doi locuitori ai orașului Bălți, ambii în vârstă de 37 de ani, se aflau la pescuit având trei plase cu diametru de circa 200 de metri. Aceștia reușiseră să prindă șapte kg de pește de diferite specii.
Un alt caz, în care au fost implicați alți cinci pescari, a fost depistat în regiunea Sectoarelor Poliției de Frontieră Cahul și Brînza. Astfel, din apele de frontieră au fost ridicate 400 de metri de plase.
Totodată, în zona Rezervației naturale Prutul de Jos, angajații de frontieră au descoperit șapte dispozitive destinate pentru pescuit și 28 de plase de diferite dimensiuni.
Pentru încălcarea regimului frontierei de stat, făptașii vor fi trași la răspundere contravențională.