Peste 100 de invenţii, prezentate în cadrul unei expoziţii. Printre cele mai atractive exponate sunt turbinele eoliene FOTO
La Chişinău a început astăzi expoziţia "Info-Invent". La eveniment şi-au prezentat invenţiile peste 100 de colective şi tineri inventatori din Moldova, România, Italia şi alte ţări. Printre cele mai atractive exponate sunt turbinele eoliene şi motocicletele cu motoare ce funcţionează pe mai multe tipuri de combustibil.
În premieră, la expoziţie şi-au prezentat creaţiile şi tinerii. Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii a prezentat un motor universal.
"Dacă îl încălzim din exterior, începe mişcarea mecanică. Dacă punem generatorul pe arborele volantului, putem produce energie electrică. Această tehnologie este foarte actuală pentru Moldova, pentru că funcţionează pe orice tip de combustibil: gaz, lemne sau cărbune. Important este ca temperatura să fie mai mare de trei sute de grade. Atunci, motorul va genera electricitate", a explicat
reprezentantul Institutului de Inginerie Electronică Iurie Sainsus.
Organizatorii speră ca expoziţia "Info-Invent" va deveni o platformă ce va permite inventatorilor să găsească investitori.
"Pentru prima dată va fi deschisă bursa invenţiilor. Sperăm că în cadrul ei să fie semnate contracte, dar principalul scop este să atragem atenţia", a menţionat directorul Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, Roman Chircă.
Expoziţia de Invenţii se va desfăşura până pe 22 noiembrie.