Peste 100 de persoane arestate la carnavalul stradal din districtul londonez Notting Hill
În total 106 persoane au fost arestate duminică la carnavalul anual din districtul londonez Notting Hill din vestul Londrei, majoritatea ca urmare a posesiei de droguri, scrie agerpres.
Potrivit forțelor de ordine, au existat și persoane arestate pentru posesie de arme albe sau pentru agresiune fizică.
Carnavalul, care își trage numele de la celebrul districtul londonez unde este organizat, a adus un omagiu celor 80 de persoane care au murit la 14 iunie în cumplitul incendiu declanșat în clădirea de locuințe situată în apropiere de locul în care se desfășoară festivitatea stradală.
Ritmurile calipso și reggae au răsunat prin excelență în acest cartier, ale cărui străzi s-au transformat într-o petrecere tipică din Caraibe, cu degustare de mâncăruri tradiționale din această zonă, precum 'Jerk chicken', fasole cu banane verzi.
În cele două zile de carnaval (27 — 28 august) se estimează o participare de aproximativ 2 milioane de persoane, plus sute de voluntari care sunt prezenți pe stradă pentru ca organizarea carnavalului să se desfășoară fără incidente.
Carnavalul din districtul londonez Notting Hill este cel mai mare festival stradal din Europa și se desfășoară în fiecare an la sfârșitul lunii august.
- Carnaval stradal cu mii de poliţişti, la Londra
- Carnaval stradal în Marea Britanie: 10 mii de polițiști asigură ordinea publică
- VEZI cum dansează şi se distrează un poliţist în plină stradă
- Explozie de culoare şi muzică la Londra. Cea mai mare paradă din Europa a debutat cu o zi dedicată copiilor
- A fost dat startul celui mai mare carnaval de stradă din Europa
- A început totul ca un festival al culturii din Caraibe, dar s-a terminat cu o baie de sânge