Peste 100 de şcoli şi grădiniţe din ţară rămân închise. VEZI LISTA
Din cauza ninsorilor abundente şi a temperaturilor scăzute în clase, peste o sută de şcoli din republică rămân închise.
Conform datelor transmise de Direcţiile generale raionale/municipale învăţământ, tineret şi sport, în acest moment, integral este sistată activitatea instituţiilor de învăţământ din raioanele Glodeni (57 instituţii), Donduşeni (49), Ocniţa (11), Taraclia (8). De asemenea, în raionul Drochia nu lucrează 8 grădiniţe, în Făleşti – 7, în Teleneşti – 5, iar în Hânceşti – 10.
Totodată, 58 de instituţii din 12 raioane ale ţării au redus durata orelor până la 30-35 de minute. Dintre acestea, 14 şcoli sunt din raionul Cantemir, câte 10 din Bălţi şi Rezina, câte 8 din Leova şi UTA Găgăuzia şi 6 din Floreşti.
Din cauza stării drumurilor, nu au fost transportaţi la şcoli elevii din localităţile Beleuţi şi Comarovca, raionul Făleşti, Constantineşti, Alexandrovca, Hârtop, Tolica şi Bobocica, raionul Cantemir, Dumeni, Duruitoarea Nouă, Sverdiac, Bulhac, Cepăria, Şumnat, Uşurei, raionul Râşcani.
În 10 raioane, instituţiile de învăţământ activează în regim normal: Basarabeasca, Căuşeni, Criuleni, Dubăsari, Edineţ, Nisporeni, Orhei, Străşeni, Ştefan Vodă, Ungheni.
Managerii şcolari, împreună cu consiliul profesoral, urmează să stabilească un orar de recuperare a orelor pierdute.