Peste 1000 de lacuri au apărut în Alpii elvețieni în ultimele două secole din cauza topirii ghețarilor
foto: rfi.ro
Peisajul Alpilor elvețieni s-a schimbat profund în mai puțin de două secole. Încălzirea climatică a dus la topirea gheţarilor și astfel s-au format peste 1.000 de lacuri în țara cantoanelor. 180 dintre ele au fost adăugate în ultimul deceniu, relatează Agerpres, cu referire la AFP.
O nouă inventariere a lacurilor glaciare elveţiene a dezvăluit că "de la sfârşitul micii ere glaciare, din jurul anului 1850, aproape 1.200 de noi lacuri şi-au făcut apariţia în regiuni din Alpii elveţieni. Aproximativ 1.000 dintre acestea există şi în prezent.
În timp ce întinderile de gheaţă se retrag, lasă în urma lor depresiuni şi baraje naturale care sunt umplute cu apa rezultată din topirea gheţarilor rezultând noi lacuri.
"Am fost surprinşi, pe de-o parte, de numărul lor impresionant şi, pe de altă parte, de formarea lor extrem de rapidă", a explicat Daniel Odermatt, responsabil din cadrul EAWAG, într-un comunicat.
"La începutul acestui proiect ne bazam pe existenţa a câtorva sute de lacuri glaciare", a mai precizat cercetătorul, adăugând că "180 dintre ele au fost adăugate în ultimul deceniu".
Daniel Odermatt a subliniat faptul că această inventariere constituie "un excelent punct de pornire pentru a observa şi analiza influenţa schimbărilor climatice asupra lacurilor glaciare".
La fel ca şi în restul Alpilor, gheţarii din Elveţia se topesc. Doar în cursul anului trecut ei au pierdut 2% din volum, conform unui studiu anual publicat de Academia elveţiană de Ştiinţe.
Chiar şi în cazul în care vor fi atinse prevederile Acordului de la Paris pentru limitarea încălzirii globale la mai puţin de 2 grade Celsius, un studiu al prestigioasei Şcoli Politehnice federale din Zurich, din 2019, estimează că două treimi dintre gheţarii Alpilor se vor topi.
O dovadă vizibilă a schimbărilor climatice din Alpi, conform cercetătorilor, este că între anii 2006 şi 2016, rapiditatea formării de noi lacuri glaciare a crescut semnificativ. În medie, 18 noi lacuri se formează în fiecare an.
Desigur că nu totul este negativ, notează AFP, lacurile formate constituind spectaculoase noi atracţii turistice, dar şi noi oportunităţi pentru dezvoltarea facilităţilor de folosire a energiei hidraulice.