Peste 110 mii de pachete de ţigări au dispărut din depozitul postului vamal Giurgiuleşti-Galaţi
Peste 110 mii de pachete de ţigări au dispărut din depozitul postului vamal Giurgiuleşti-Galaţi. Este vorba de ţigări de contrabandă, a căror valoare de piaţă este de până la un milion de lei.
Lipsa ţigărilor a fost depistată în urma unor informaţii operative.
Reprezentanţii Serviciului Vamal nu exclud că ţigările dispărute ar putea fi din lotul reţinut la 18 iunie. Atunci, a fost anunţat că, în total, au fost capturate 250 de mii de pachete de ţigări. Ulterior, presa a fost informată că, de fapt, este vorba de doar 100 de mii de pachete. Şi mai târziu, vameşii au spus că au reţinut peste 60 de mii de pachete.
Fostul şef al Serviciului Vamal, Viorel Melnic, a declarat în cadrul emisiunii Fabrika de la Publika TV, că traficul cu ţigări de contrabandă este organizat de reprezentanţii structurilor de forţă.
Anchetatorii CCCEC au pornit urmărirea penală pe faptul dispariţiei ţigărilor.