Peste 1300 de zboruri interne au fost anulate în Statele Unite din cauza variantei Omicron a noului coronavirus. Decizia, luată după ce mii de angajați ai aeroporturilor și din personalul navigant s-au îmbolnăvit de COVID, a provocat haos pe aeroporturi.
Pasagerii rămași la sol stau la coadă ore întregi fie pentru a obține voucherul de cazare, fie pentru a se îmbarca într-un zbor redirecționat.
În total, în perioada Crăciunului, în toată lumea au fost anulate peste 8000 de curse aeriene. Cele mai afectate țări sunt Statele Unite și China. Astfel că sute de mii de pasageri au petrecut Crăciunul în aeroporturi sau departe de cei dragi.