Peste 15600 de solicitări a ambulanţei, timp de o săptămână. Ce urgenţe au avut pacienţii
În perioada 12-18 februarie curent, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 15679 solicitări, inclusiv 2802 la copii. La etapa de prespital au ajuns 6133 pacienţi, dintre care 1500 copii, au fost transportați la spital.
Potrivit CNAMUP, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienții cu următoarele urgențe: 3671 cardiovasculare, dintre care 43 cu sindrom coronarian acut; urmate de 3399 respiratorii, inclusiv 1910 infecții respiratorii virale acute, 2001 neurologice, dintre care 249 cu accidente vasculare cerebrale și 1015 traumatologice.De asemenea, menţionăm că 31 de persoane au avut de suferit de pe urma accidentelor rutiere. După acordarea ajutorului medical, 25 de pacienţi, inclusiv 3 copii au ajuns la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.
Totodată, medicii au recepționat 49 apeluri pe motivul urgențe generate de agenții fizici, chimici și de mediu, printre care 30 combustii și 2 hipotermii. Au mai fost înregistrate 48 solicitări pe motivul urgențelor toxice, inclusiv 18 intoxicații cu medicamente, 11 cu monoxid de carbon, 8 cu alcool și 2 intoxicații cu ciuperci.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.