Peste 20 de mercenari moldoveni luptă de partea separatiştilor din estul Ucrainei
Peste 20 de moldoveni au fost anunţaţi în căutare de autorităţile din Moldova, pentru că luptă de partea separatiştilor în estul Ucrainei. Suspecții figurează într-o cauză penală instrumentată de Procuratura municipiului Chişinău și cea pentru Combatarea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.
"În marea majoritatea, vorbitori de limbă rusă, de vârstă cuprinsă între 25- 35 de ani, 40 de ani. Sunt persoane, care nu neapărat au pregătire militară specială, din anumite considerente, în special, financiare au ales să meargă în estul Ucrainei să participe la aceste lupte", a declarat procurorul-şef al municipiului Chişinău, Igor Popa.
Potrivit procurorilor, unii dintre suspecţii reținuți au declarat că au primit lunar între 1.000 şi 3.000 de dolari.
Ceilalţi au spus însă că nu s-au ales cu nimic, deși iniţial li s-a promis că vor obține gratuit o locuinţă.
După ce au fost trași pe sfoară, dar şi pentru că au fost răniţi, unii dintre suspecţi au părăsit câmpul de luptă.
Pentru o astfel de infracțiune, Codul Penal prevede până la şapte ani de închisoare.
Cinci persoane au fost deja condamnate.
În ultima perioadă tot mai mulţi mercenari au fost reţinuţi de către poliţişti din ţara noastră. Mulţi dintre aceştia luptau de partea separatiștilor din estul Ucrainei în schimbul banilor. Aceştia riscă ani grei de puşcărie.
În data de 23 ianuarie un mercenar moldovean, care a luptat de partea separatiștilor din estul Ucrainei, a fost reținut.
Tânărul de 24 de ani a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta s-a aflat în vizorul oamenilor legii timp de câteva luni și a fost reţinut după ce a revenit în țară.
Tânărul riscă până la şapte ani de închisoare.
Un alt mercenar a fost reţinut în data de 10 ianuarie. Este vorba de un moldovean din stânga Nistrului, care, de asemenea a luptat de partea separatiştilor din Donbass.
Bărbatul are 32 de ani a fost reţinut de ofițerii SIS, însoțiți de procurori şi poliţişti.
Un al moldovean, care a luptat de partea separatiștilor din estul Ucrainei, a fost încătușat în de 5 decembrie, anul trecut.
Tânărul are 22 de ani şi este originar din raionul Floreşti. Potrivit procurorilor, acesta şi-a recunoscut vina. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la şapte ani de închisoare.
Până acum, pentru infracțiuni similare, au fost reținuți, în total, 13 moldoveni.
Social
- Au vrut să facă un BAN UȘOR! Doi moldoveni, REȚINUȚI de poliția din Milano (VIDEO)
- Le-au dat afacerea peste cap! Cum au fost surprinşi cinci moldoveni de carabinierii italieini
- PASIUNILE ASCUNSE ale moldovenilor. Ce au căutat pe Google în 2016
- Un microbuz cu moldoveni a nimerit într-un accident rutier în România. Care este starea pasagerilor
- Peste 90.000 de moldoveni şi-au schimbat medicul de familie. MOTIVELE INVOCATE
- Felicitare inedită de Crăciun! Poliţiştii de frontieră moldoveni i-au colindat pe grănicerii din Ucraina (VIDEO)