Peste 200 de militari ai brigăzii "Moldova" din Bălţi au jurat credinţă Patriei
Peste 200 de tineri au jurat astăzi, 20 mai, credinţă Patriei. Soldaţii în termen, încorporaţi în Brigada "Moldova" din Bălţi, au depus jurământul militar. La eveniment au participat părinţii şi rudele ostaşilor, dar şi militarii în rezervă. Oaspeţii au avut ocazia să vadă care sunt condiţiile de trai în cazarmă şi să participe la o expoziţie de tehnică militară şi armament.
Soldaţii care au jurat astăzi credinţă Patriei au fost cazaţi într-o cazarmă reparată recent. Mai mult, ei spun că în trei săptămâni au reuşit să se obişnuiască cu viaţa de soldat. "Totul este suficient, nu ducem dorul de nimic aici. Chiar pot spune că este mai bine decât acasă", spune un soldat.
"A fost format batalionul de instructive unde intră comandantul major şi statul major şi două campanii. Care au pregatit efectivul pentru jurământul militar şi paralel au făcut şi cursuri de supraveţuire. La toate nivelurile de instruire au fost incadraţi militarii prin contract", a declarat Ion Doțenco, Comandantul Brigăzii “Molodova”.
După depunerea jurământului militar urmează un program de instruire de trei săptămâni, după care tinerii vor fi repartizaţi în alte unităţi militare din ţară.