Peste 200 de străzi din Capitală, curățate de angajații MAI. Rezultatele mobilizării generale (GALERIE FOTO)
Peste 200 de străzi ale Capitalei au fost salubrizate pe parcursul celor trei zile, conform datelor Celulei de Criză a Dispeceratului Operațional de Dirijare în Situații Excepționale.
La lucrările de curățare au participat 1225 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, 556 soldați ai Armatei Naționale, peste 1000 lucrători ai municipalității și 1055 de persoane voluntare. Polițiștii, carabinierii, salvatorii, veteranii de război MAI, dar și conducătorii instituțiilor subordonate ministerului au fost mobilizați astăzi pentru a elimina consecințele calamnităților, iar conform estimărilor prealabile, practic 80% din lucrul planificat a fost realizat.
Sâmbătă au fost la lucru 132 autobasculante care au reușit pe parcursul zilei să efectueze 1062 curse de evacuare a deșeurilor și crengilor. Un volum de lucru impunător a fost efectuat la salubrizarea terenurilor din preajma spitalelor, școlilor și grădinițelor.
Astfel toate căile de acces față de aceste instituții au fost eliberate, iar pentru ziua de mâine lucrările vor continua.
Luni, 1 mai, în cadul unei ședințe de lucru se va lua o decizie suplimentară cu referire la continuarea lucrărilor de salubrizare, informează Ministerul de Interne într-un comunicat de presă.
Social
- APEL DE MOBILIZARE pentru salubrizarea Capitalei. Îndemnul Premierului Pavel Filip (VIDEO)
- Mobilizare MAXIMĂ și în weekend! Lucrările de salubrizare a Capitalei continuă în forță
- Mobilizare GENERALĂ în Capitală! Cum decurg lucrările de salubrizare pe strada Gheorghe Asachi (FOTO)
- A patra zi de MOBILIZARE GENERALĂ! Cum au decurs lucrările de salubrizare a Capitalei (FOTO/VIDEO)