Peste 250 de aparate de fotografiat, nedeclarate, au fost confiscate, în dimineaţa zilei de astăzi, de vameşii cahuleni
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost reţinut, de organele de forţă, pentru intenţia de a introduce în ţară, prin contrabandă, mai multe aparate de fotografiat, în valoare de circa 700 de mii de lei.
Potrivit seriviciului vamal, bărbatul, originar din com. Băcioi, a ajuns în postul vamal Cahul-Oancea cu un autocar de pe ruta Italia - Moldova, care transporta pasageri şi bagaje neînsoţite.
În urma controlului detaliat, colaboratorii vamali au depistat camuflate în bagajele tânărului, 54 de aparate foto de marca “NIKON”, 199 aparate foto de marca „Nikon Cool Pix”, 2 mecablitz-uri şi un motor pentru barcă de marca „Honda”, nedeclarate oficiului vamal.
Aparatajul tehnic era ascuns în 17 cutii şi urmau să pătrundă în ţară în scopuri comerciale.
La moment, în temeiul art. 248 “Contrabandă”, Cod Penal al Republicii Moldova, cazul este examinat de către organul de urmărire al Serviciului Vamal sub aspect penal. Persoana vinovată de comiterea acestei infracţiuni, riscă privaţiune de libertate de la 3 ani pînă la 10 ani.