Peste 27 mii de locuitori din Găgăuzia și raionul Taraclia beneficiază de apă de calitate la robinete
Embed:
Peste 27 mii de locuitori din Găgăuzia și raionul Taraclia beneficiază de apă de calitate la robinete. Printre aceștia sunt și locuitorii satelor Gaidar și Corten, unde apa din fântâni nu este potabilă, iar în perioada caniculei lipsește. În prezent, oamenii au câte o stație publică de distribuire a apei construită cu bani de la Uniunea Europeană, în cadrul programului SARD. Apa este pompată de la adâncime, filtrată şi mineralizată.
În satul Gaidar din raionul Ceadîr-Lunga apa potabilă era un lux. Unii o cumpărau cu cisternele, iar alții mergeau kilometri întregi până la izvoarele din satele vecine.
"Foarte bună localizare și foarte utilă fântâna. Până nu demult mergeam în orașul vecin după apă, iar acum aici este o frumusețe", a spus o femeie.
"Apa pe care o foloseam înainte lăsa depuneri de calcar. Acum, folosim apa în alimentaţie, e foarte bună", a spus o altă femeie.
"Apa era de calitate rea. Analizele prezentau rezultatele unei ape poluate, murdare, cu rugină și miros urât", a spus Alexandra Coru, directoarea grădiniţei din satul Gaidar, raionul Ceadîr-Lunga.
Medicii spun că, din cauza apei necalitative, au fost înregistrate numeroase cazuri de îmbolnăviri.
"Sperăm că odată cu folosirea apei filtrate sănătatea oamenilor se va îmbunătăţi. Va scădea numărul bolilor de rinichi, se va îmbunătăţi starea oaselor şi a dinţilor", a spus Ana Acbaş, medic.
Acum, apa este de cea mai bună calitate, spun specialiștii.
"Filtrele lucrează automat. Aceste filtre curăţă apa, apoi prin aceste țevi ajunge în rezervoarele în care este îmbogățită cu minerale."
"Datorită acestui program european am reușit să realizăm acest proiect. Am reușit să distribuim apă potabilă, apă pe care oamenii o pot lua așa cum vedem astăzi", a spus Ilie Chiosea, primarul satului Gaidar, raionul Ceadîr-Lunga.
Până la sfârșitul anului, prin intermediul programului SARD, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, vor fi reabilitate sistemele publice de aprovizionare cu apă şi în alte 10 localități din regiune.